Pentru a face performanță, o coleadershipmpanie trebuie să fie condusă de un lider adevărat. Fără un lider ea va funcționa la fel ca un organism aflat în comă sau în cel mai bun caz aflat în transă. Va asigura doar strictul necesar pentru supraviețuirea firmei și atât. De aceea este nevoie de un lider care, prin acțiunile sale, să reușească să-i inspire pe ceilalți. Orice manager trebuie să fie conștient că tot ceea ce face el va fi copiat mai departe şi de către echipă. Încercați să vă gândiți la mediul în care activați şi să observați cât de bine îl imită toată lumea pe șef după ce acesta își face prezența printre ei. Dacă vine la muncă devreme, e bine dispus, politicos și echilibrat transmite exact aceeași atitudine colegilor. În schimb, dacă vine târziu, nervos, pus pe ceartă și nemulțumit, ei bine exact aceeași stare de spirit se va regăsi în curând și în firma lui. Acest lucru l-am analizat cu atenție în cazul meu. Chiar am și experimentat acest lucru dorind să văd până unde se poate influența atitudinea și succesul firmei. Atunci când transmiteam echilibru, încredere, bună dispoziție, ea se transmitea rapid în birou și mai departe în teritoriu. Oamenii prezenți în front-office reușeau să aibă rezultate mult mai bune în vânzare și în relaționare cu clienții. Chiar dacă erau de multe ori la sute de kilometri de sediul central. Atunci când se vedea pe mine că sunt abătut sau indispus, din nefericire, cu o și mai mare rapiditate se transmitea aceleași trăsături liderul inspiră.001și în teritoriu. Iar când am analizat încasările din acea perioadă am văzut că erau serios afectate. Aşa mi-am dat seama care este rolul cel mai importat pe care trebuie să-l joace un lider. Un lider trebuie să inspire prin atitudinea și faptele sale căci ele se vor reflecta imediat și direct în munca echipei cu cei care sunt clienții firmei.
Am văzut și manageri sau patroni care încearcă mereu să reducă cheltuieli cu angajații, să-i mai prostească la salarii sau la bonusări crezând că în acest mod vor crește profiturile companiei. Această cale este falimentară. Mai repede sau mai târziu orice companie bazată pe prosteală ajunge la colaps. Mai întâi prostești angajatul, apoi angajatul la rândul său te va prosti în mai multe direcții: pe tine ca și manager, pe superiori, pe colegi, pe subalterni iar mai apoi cel mai grav, pe client.
De aceea este important să conștientizezi și să alegi ce fel de leadership vrei în compania ta pentru a știi unde vrei să ajungi. Mult succes!

Distribuie: Facebookgoogle_plusmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *