Aud tot mai des folosit de foarte mulți manageri cuvântul priorități . Dacă ne uităm în DEX la definiția cuvântului prioritate vom vedea că reprezintă însușirea de a fi primul în timp; dreptul de a ocupa primul loc. Știai că până în secolul XIX nu exista forma de plural al acestui cuvânt? Tocmai definiția lui îl făcea să fie un cuvânt folosit doar la forma de singular. Apoi a venit marea revoluție industrială cu marile ei transformări și oamenii și-au zis că în secolul productivității și al randamentului pot să aibă și formă de plural la prioritate.

Trebuie să știi că întotdeauna doar un singur lucru este prioritar. Odată rezolvat va lăsa loc unei alte priorități. Pentru a profita de energia ta de după odihnă este bine să-ți începi ziua cu ce este cel mai important pentru tine, ce-ți aduce cele mai multe beneficii, ce îți poate aduce cele mai multe venituri pe termen mediu și lung și ce ți se pare, în general, cel mai greu lucru de făcut. Acel lucru este prioritatea ta!

Îți doresc o săptămână minunată!

Distribuie: Facebookgoogle_plusmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *