management_de_succesAzi am să vă povestesc  o întâmplare din viața mea care a reușit să-mi schimbe percepția despre excelență.

În anul 2005 am fost într-o excursie organizată de FRF, la un meci de fotbal al naționalei României. M-am trezit pe ultima sută de metri că mă duc la meci și n-am reușit să prind decât o ofertă de last minutes la grupul VIP. Am fost cazați la un hotel de 5 stele într-un hotel Marriott. Hotelul frumos, o arhitectură de secol XIX, plasat în centrul unui oraș turistic, Amsterdam. Am ajuns cu autocarul de la aeroport la hotel întregul grup de români: senatori, deputați, ziariști, oameni de afaceri și eu care în acel moment eram un tânăr de 27 de ani mai puțin ieșit din țara noastră și obișnuit cu lucrurile și obiceiurile din România. La coborâre ne-au așteptat mai mulți majordomi ce ne-au cărat la fiecare bagajele în cameră. Bagajul meu a fost luat de un domn distins, la vreo 70 de ani, pe care recunosc, inițial nu l-am lăsat să mi-l ducă. Mi-a explicat că este jobul lui și că-i face plăcere să mă ajute. În drum spre cameră mi-a făcut prezentarea hotelului. Am înțeles exact ce-mi trebuia pentru cele trei zile de ședere.

A doua zi de dimineță am ieșit în fața hotelului să admir zona și mi-a atras privirea un Rolls-Royce din anii ’70 care a oprit în fața hotelului. A ieșit șoferul și l-a deschis pe domnul care mă ajutase la bagaje cu o zi înainte. Era ora 07:15, o oră de început de zi. Curiozitatea mi s-a stârnit și logica mea refuza să creadă ce vedea cu ochii. Nu putea să fie proprietarul hotelului. Doar mi-a cărat bagajele. Așa că m-am dus și i-am cerut dacă se poate să-mi acorde cinci minute pentru a-mi liniști gândurile. A acceptat politicos și mi-a răspuns întrebărilor.

Era proprietarul hotelului, moștenit la a treia generație, muncea în fiecare zi cot la cot cu echipa. Era pentru prima oară când auzeam un patron spunând de angajații lui că sunt echipă. El cu ei. Mi-a fost suficient. Oarecum rușinat mi-am cerut scuze pentru deranj deși el mi-a oferit cu multă căldură și mândrie răspunsurile.

Am urmărit cât am stat în acel hotel și echipa dar și pe distinsul domn. Totul funcționa perfect și într-adevăr era prezent, discret între ei și echipa îl trata la fel cum își tratau orice coleg. Era valabil și din partea lui. Erau un căpitan, senior, coleg și jucător.

A fost o experiență mai valoroasă decât orice seminar de management. Mi-am dat seama că am multe de învățat și de schimbat. Succesul lor nu era o întâmplare. Era respect pentru oameni, aptitudini, bunăstarea echipei. Era o altă lume pe care de atunci înainte mi-am dorit să o văd și la noi.

Distribuie: Facebookgoogle_plusmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *